EL....

Ninge...Fulgii alearga lin prin intregul oras,lipiti de geamuri stau mii de copilasi.La fel si eu....Stau si ma uit cum se asterne o patura amintiri...Amintirea primeii zapezii de anul trecut....Amintirea primei cazaturi... Amintirea LUI .

Nu'l iubesc , dar cand ma uit afara nu pot sa'mi amintesc decat  vorbele lui spuse in prima zi de Craciun.Vorbele lui ce erau doar minciuni.

Si nu'l iubesc dar nu shtiu  de ce din atatea amintiri cu el , eu mi le amintesc doar pe cele placute in care ma imbratisa , ma saruta si vorbe dulci imi soptea. Imi amintesc si acum primul te iubesc ce m'a facut sa plutesc, sa cred ca visez.Dar nu'mi amintesc prima cearta , prima despartire, prima greseala.Imi amintesc prima promisiune , dar nu'mi amintesc prima minciuna...

Poate nu'mi amintesc pentru ca toate au fost vorbe spuse la panarama , desi inima nu crede, creierul tinde sa o faca.Sau poate nu'mi amintesc de toate astea pentru ca au fost sterse de momentele frumoase, desi eu  cred totusi ca nu'mi amintesc de ele pentru ca faceau parte din NOI, iar eu nu'mi amintesc decat TU SI EU. Doua vieti, doua destine ratacite'n paradis.Si poate si momentele frumoase faceau parte din NOI, dar alea  vor ramane vestic intr'un album vechi cu cheie magica, numit INIMA, pentru  a'mi aminti vag totudi de noi  ca un intreg.

P.S.: E scrisa de mult si am gasit'o in calculator si m'am gandit sa o poastez desi in unele locuri ma contrazic singura si nu prea are sens:))